Doina Popescu-Brăila

A scris până în prezent patru romane. Comisia Zürich, Dumnezeu era-n vacanță, Copilul Dunării și Ardei iuți.
Își auto-cataloghează scrierea ca "proză afurisită", poate din cauza faptului ca are obiceiul sa observe cu mult umor cele mai ciudate circumstanțe.

Își face autoportretul în felul următor:
«Despre mine n-am să scriu prea mult ca să nu-mi concurez propriile romane. Mai târziu, când romanele mele vor crea dependenţă, voi lansa, poate, şi un roman autobiografic.

Ştiu eu pe cineva care ar fi zis “Hm, autobiografic! Şi pe urmă?” Aşa că am început cu “şi pe urmă…”

Am făcut paraşutism, apoi pilotaj sportiv pe Zlin 726, am intrat la facultate fără meditaţii, m-am măritat din amor fulgerător cam într-o oră şi am o căsnicie minunată. Am fost o profă de mate eficientă şi iubită de copii, am lucrat în presă, am făcut două fete când medicii spuneau că n-am instalaţia completă, fac advertising, scriu mişto, citesc numai blogurile care-mi plac, am o frumuseţe, “cuore sportiva” şi şofez mult mai bine decât majoritatea bărbaţilor pe care-i cunosc.

Ar putea să intereseze pe cineva mai multe amănunte despre viaţa mea?

Dacă bagi o pisică în maşina de spălat automată şi să dai programul cel mai lung cu centrifugare pe turaţie maximă, ei bine, ai aflat şi cum decurge o zi din viaţa mea!

Detest mitocanii, proştii şi nebunii şi părerea lor îmi este indiferentă.

Acum vă invit la citit proză afurisită!»