Hachiko - două filme

Cineva mi-a recomandat filmul „Hachiko: A Dog's Story” (2009) cu Richard Gere. Și pentru că nu mă așteptam să fie un film nou, original, i-am căutat și strămoșii. Un film japonez, „Hachikô monogatari” (1987) făcut după cartea lui Kaneto Shindô, scrisă la rândul ei după povestea reală a unui câine. Remake după 22 de ani. Le-am văzut pe amândouă, în ordine cronologică, evident. De obicei când e vorba de remake-uri vreau să văd originalul mai întâi. Probabil ca să-mi bag bine în cap că „evoluție” este doar un cuvânt în dicționar, nu are nimic de a face cu modul în care se mișcă societatea.

Filmul din 1987 vorbește despre un câine din rasa Akita Inu, rasă provenită din nordul Japoniei. Ca rasă, este un câine de companie și vânătoare, presupusă una dintre cele mai vechi rase de câini.

Cățelul ajuns în 1923 cam fără să fie dorit la un profesor de agricultură din Tokio, reușește în cele din urmă să rămână în casă. Numele Hachi îi este dat după asemănarea cu caracterul chinezesc folosit pentru cifra opt (hachi) care seamănă într-un fel cu litera „A” din alfabetul latin. „Are picioarele bine înfipte în pământ, ca și caracterul pentru cifra 8”, zice proaspătul lui stăpân.

Îl conduce în fiecare zi pe profesorul navetist până la stația de tren iar seara merge să-l întâmpine la aceeași stație. Agricultura în Japonia anilor '20 era una dintre cele mai importante îndeletniciri așa că profesorul este foarte respectat. În 1925 profesorul moare iar câinele continuă să să vină în fiecare seară la stația de tren până în 1935 când moare.

Povestea este plină din toate punctele de vedere, cu părți dramatice, tragice și comice. Este plină de intrigi secundare așa cum se întâmplă în general în viața unui om sau a unui câine. Mi-a făcut impresia unui film complet, căruia nu-i lipsește nimic.

O societate care ține la mare cinste loialitatea, a ținut să-l imortalizeze pe acest câine construindu-i o statuie din bronz la stația Shibuya, acolo unde și-a așteptat stăpânul 10 ani după moartea acestuia. Au scris o carte despre acest câine și au făcut un film.

Filmul din 2009 vine după o încă două cărți scrise de data asta în engleză, apărute una în 2007 iar una în 2008. După film sau înaintea lui, dar în același an, s-au mai scris încă două cărți, mulgându-se subiectul până la epuizare.

În filmul nou, este vorba despre un profesor de muzică, artist, într-un fel, expozeu al culturii americane. Câinele este tot un Akita Inu, rătăcit de data asta, pentru a putea explica existența unui câine de rasă japoneză în America. Există și rasa Akita american dar sunt diferențe destul de mari de culoare, formă și comportament. Deoarece este construit sub formă de povestire în povestire, în finalul filmului avem ocazia să vedem și un cățel Akita american care tocmai i-a fost dat cadou băiețelului care spune povestea, nepotul profesorului. Numărul de intrigi secundare este foarte mult redus astfel încât filmul devine o dramă relaxantă clasic hollywood-iană. Se păstrează câteva dintre elementele filmului vechi. Îl cheamă tot Hachi, dar pentru a explica alegerea numelui, un medalion la zgarda pe care o purta când a fost găsit, avea inscripționat semnul chinezesc. „E un număr care simbolizează norocul” spune un prieten asiatic al profesorului. Profesorul moare, câinele continuă să-l aștepte, lumea se minunează de el și ajunge un fel de celebritate locală.

Dintr-un film emoționant despre un câine care a uimit oameni obișnuiți cu loialitatea ca mod de viață, a ajuns „A Dog's Story” adică povestea unui câine sau mai bine zis un alt film cu câini.

„Hachiko: A Dog's Story” (2009) este un film destul de mult peste media celor produse la Hollywood în ultimii 2-3 ani dar dacă aveți ocazia să vedeți „Hachikô monogatari” (1987), aceasta este versiunea pe care v-o recomand.