Train de vie sau ce-ar fi fost dacă ar fi...

Train de vie (1998) sau în traducere “Trenul vieții” este în opoziție cu ceea ce se numeau trenurile morții în care erau duși evreii către lagăre pentru a fi torturați și uciși în timpul celui de-al doilea război mondial de către regimul nazist. Radu Mihăileanu îl numește comedie și într-adevăr, folosește acest gen pentru a scoate în evidență lucruri cât se poate de serioase.

Povestea începe într-un sat evreiesc, un shtetl, de undeva din Europa de Est. Nebunul satului, cel care de fapt este și naratorul, află de intenția naziștilor de a-i trimite în lagăre de concentrare pe toți evreii și pune la cale un plan pentru a-i scăpa pe cei din satul său. Să se auto-deporteze într-un tren, într-un tren al vieții. Se știe că la curțile domnești, nebunul era singurul căruia i se permitea să-l contrazică pe rege sau pe domnitor iar cei care nu știau acest amănunt, să considere că tocmai au aflat. Așadar nebunul poate spune orice lucru, punând adevăruri dureroase sub masca nebuniei lui, fără să i se taie capul. Și în acest film, Shlomo, nebunul, imaginează un plan cu totul nebunesc pentru a-și salva poporul.

Radu Mihăileanu atinge și problema evreilor care au îmbrățișat comunismul cu care mai apoi au umplut Europa de Est. În film apar evrei practicanți ai religiei iudaice, evrei comuniști și evrei “naziști”, toți cu un scop oarecumva comun dar cu idei și drumuri propuse foarte diferite.

Vagoanele sunt pregătite ca pentru a locui evrei în toată regula în ele, cu mezuzah mascate sub numerele de vagoane și chiar sub zvastici. Și pentru că nici un număr nu are înclinarea necesară pentru a acoperi cum trebuie mezuzah, au preferat să pună numerele strâmb decât să calce poruncile Torei. Singura care s-a potrivit fără modificări a fost zvastica, ea fiind strâmbă din născare.

După multe pregătiri, trenul pornește către Rusia pentru ca apoi să ajungă în Palestina, Eretz Israel. Drumul nu este lipsit de peripeții dar de fiecare dată se găsește câte o soluție pentru a depăși problemele care apar.

Întâlnirea cu convoiul de țigani care aveau și ei nebunul lor, și recurseseră la o soluție asemănătoare, este un prilej excelent pentru un melanj cultural. Combinația între muzică lăutărească și cea evreiască este dea dreptul genială. Sunt potrivite atât de bine piesele încât parcă nici nu ar fi două culturi diferite. Toate popoarele provin din doi oameni, din Adam și Eva, sau, mai aproape din Noe și urmașii lui. Prin urmare este normal ca toate culturile să aibă puncte asemănătoare. Cel puțin asta mi-a sugerat mie apropierea aceasta la fel ca și remarci de genul „idiș este o parodie a limbii germane, are umor în plus”.

Cei care dau foc caselor oamenilor sunt cei care au fost lipsiți de dragoste fie din pricina societății neiertătoare, fie din autoizolare ne arată Radu Mihăileanu. Odată ce o țigancă îl ia de mână pe comunistul care voia să aprindă un cort, acesta uită de toată filosofia marxist-leninistă și este cucerit de revoluția țigănească. Înțelepciunea bătrânilor spune mult în acest film. „Yossi, Yossele al meu... Fii comunist... dar redevino om” îi spune mama celui care a introdus comunismul în shtetl.

La disputa dacă Dumnezeu există sau nu, nebunul, Shlomo, vine cu un punct de vedere complet diferit și care îi pune pe toți în încurcătură. „V-ați întrebat vreodată dacă omul există? [...] Noi nu-L iubim și nu ne rugăm lui Dumnezeu. Sau, putem spune că ne rugăm să ne ajute să ne târâm aici jos... dar nu ne pasă de Dumnezeu la fel cum nu ne pasă decât de noi înșine. Așa că, singura întrebare nu este dacă Dumnezeu există sau nu ci dacă noi existăm”.

Filmul Train de vie nu este pentru cei cărora le lipsește simțul umorului. În nici un caz nu este un film pentru a fi urmărit de oameni care văd prigonitori și conspiraționiști la tot pasul. Este o lecție evreiască de umor pentru că Radu Mihăileanu este de fapt evreu, spre binele lui. Dacă oricine altcineva în afară de un evreu ar fi făcut atâta haz de evrei, ar fi fost înfierat până la cer și înapoi cu nume de antisemit. Lucru de care s-ar putea să nu fiu scutit nici eu pentru această recenzie dar, filmul nu-mi aparține și spun numai lucruri pe care le puteți vedea și singuri în acestă ecranizare. Așa că, cine spune, ăla e. Și iată că în felul acesta am ajuns să avem un film care ne arată că toți suntem oameni și frați atâta vreme cât vrem să fim oameni și frați iar lucrurile care ne despart sunt doar prejudecăți și ură adunată în locul dragostei.

Văzând că se mai fac astfel de filme, care fac cinste artei cinematografice, mă bucur că Radu Mihăileanu este de fapt născut în România. Sunt mândru de faptul că cineva născut la câteva sute de kilometri distanța de mine face astfel de filme care nu au nimic de a face cu promovarea mediocrității artistice, tot mai pregnantă în stilurile hollywood-iene.