Whale rider sau despre ce este un adevărat conducător

Făcut după cartea The Whale Rider (călărețul de balene) a scriitorului Witi Ihimaera, Whale Rider (2002) este un film despre un popor războinic. Māori. Și când spun războinici mă refer la cei care nu se tem să se lupte piept la piept, ca în jocul de rugbi pe care îl domină până în ziua de azi. Nu mă refer în nici un caz la cei care au impresia că apăsarea unui buton și aruncarea de bombe și rachete i-ar molipsi de spiritul de luptători. Aceia sunt doar fetițe fricoase îmbrăcate în haine de băieți mari.

Remarca dinainte nu este nici pe departe una misogină ci este tocmai în spiritul acestui foarte frumos film. Paikea s-a numit strămoșul māori al unui trib care a venit din Hawaiiki și a populat coasta de est a Noii Zeelande. Când au fost sa se nască doi gemeni din care un băiat și o fată, băiatul a murit la naștere împreună cu mama lui. Fata a supraviețuit iar tatăl ei i-a dat numele profetic de Paikea. Un lucru nemaiîntâlnit pentru că un conducător putea fi doar un bărbat.

Paikea, deși fată, este mai îndemânatică, și mai curajoasă decât băieții cu care nici nu are voie să se antreneze împreună. Balenele, cele care îi leagă pe māori de strămoșii lor, nu mai răspundeau la chemarea lui Koro, dar nu se lăsau așteptate când le chema Paikea. Așa a găsit Koro mai multe balene eșuate pe țărm fără să știe cine le chemase. Acolo unde odgonul, funia groasă împletită, care simbolizează strămoșii māori, se rupe, doar spiritul de conducător la fetiței Paikea poate face balena să reintre în ocean.

Un film emoționant, o lecție de istorie vie și una despre ce înseamnă spiritul puternic al unui om, indiferent de locul sau forma în care s-a născut. Și faptul că de multe ori apreciem cu adevărat pe cineva abia după ce nu mai este lângă noi. E nevoie ca un om să nu mai fie printre noi pentru a putea recunoaște cât de mare a fost cu adevărat. Filmul m-a făcut să vreau să citesc și cartea. În cazul în care voi ajunge să o citesc, probabil voi reveni cu impresii și despre ea.